Ionel Pascotă, dublu campion național! Campion și în România și în Bulgaria.

În weekend-ul recent încheiat, Ionel Pascotă a participat la ultimele două etape ale Campionatului European BMU, desfășurate în Grecia, la Serres. Giroceanul s-a impus în ambele curse, care au contat și pentru competiția internă a României, dar și pentru cea din Bulgaria.

Sâmbătă și duminică, 28 și 29 octombrie 2017, pe circuitul de la Serres (Grecia), s-au desfășurat etapele 11 și 12 ale Campionatului European BMU la motociclism viteză, acestea contând și pentru Campionatul intern al României, dar pentru competiția similară din Bulgaria. Astfel, sâmbătă, în prima zi de concurs, pe o ploaie deloc prietenoasă și plecat din poziția a patra, Pascotă a reușit să facă o cursă excepțională, trecând la conducere încă din turul doi de circuit. Cu toate acestea, la finalul etapei cu numărul 11 a Campionatului European BMU, Pascotă a terminat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

A doua zi, duminică, în fața câtorva mii de spectatori aflați în tribune și pe marginea circuitului din Serres, Ionel Pascotă, alături de ceilalți competitori, au făcut un adevărat show. Deși a plecat din pole-position, giroceanul a coborât până pe locul trei în cursă, însă, când mai erau doar cinci ture de circuit până la finish, Pascotă a început un adevărat tur de forță pentru a recupera locurile pierdute. Astfel, în ultimul tur al etapei, Pascotă a reușit să ajungă din nou pe locul 1, loc pe care a și trecut linia de finish.

În ciuda rezultatelor excepționale, Ionel Pasccotă a obținut ”doar” titlul de Vicecampion european BMU, la doar trei puncte de medalia de aur.

”Cele trei puncte au fost pierdute datorită unor probleme de ordin tehnic apărute în etapele 4 și 5 din România”, a explicat, cu părere de rău, Ionel Pascotă. Motociclistul nu se plânge, însă, pentru că în urma rezultatelor obținute la Serres, a obținut din  nou doua Titlu de Campiona Național, atât al României cât și al Bulgariei, acumulând în acest moment nu mai puțin de 40 de Titluri de Campion de-a lungul unei cariere de excepție.

”Vreau să-i mulțumesc tatalui meu și fiului meu Patrick, care participă alături de mine la antrenamente. Pe fiecare circuit mare unde există și circuit mic, Patrick vine alături de mine și se antrenează, iar după antrenamente vine alături de mine, pe circuit in postura de sustinator. Fiind final de sezon, mai vreau să le mulțumesc tuturor sponsorilor care ne-au fost alături, dar și Primăriei Timișoara pentru spijinul acordat.

Vreau să mulțumesc în mod deosebit Consiliului Județean Timiș, fără de ajutorul căruia nu am fi reușit aceste rezultate excepționale în acest sezon. Aș dori să dedic aceste reușite unchiului meu, care, în urmă cu numai câteva zile a părăsit acestă lume, trecând în lumea celor drepți”, a spus Ionel Pascotă, la revenirea în țară.

Pentru cei doi campioni din familia Pascotă, Ionel și Patrick urmează o pauză binemeritată de aproximativ luni, după care, începând cu luna ianuarie 2018, să reînceapă antrenamentele. Întrucât clima din România nu va permite acest lucru, cei doi campioni se vor antrena pe circuite din Dubai și Spania, acolo unde vremea este mult mai blândă decât în țara noastră.

Parteneri media